un workshop pentru părinți, despre schimbare, conectare și evoluție
Copiii cresc repede. Uneori, schimbarea e atât de rapidă, încât părinții abia apucă să o înțeleagă. Alteori, transformările emoționale sau comportamentale vin ca o provocare neașteptată. Ce se schimbă în copil… se schimbă și în părinte.
„Crescând relații, nu doar copii” este un workshop dedicat părinților care simt nevoia să se oprească puțin din vâltoarea zilnică, să reflecteze și să înțeleagă mai profund legătura dintre stilul lor parental și calitatea relației cu copilul.
Organizat de ASP-b.ro (Asociația de Servicii Psihologice București), acest workshop face parte din seria #TrendingInParenting – o inițiativă care aduce părinților din România sprijin psihologic aplicat, accesibil și bazat pe știință.
Copilul există datorită părinților. Părinții există datorită copilului. Este o relație profundă, vie, care modelează ambele părți.
Copilul și părintele se formează și se dezvoltă împreună. În fiecare etapă, în fiecare criză, în fiecare îmbrățișare sau ruptură – există învățare, creștere, reconectare.
Unicitatea copilului – unicitatea părintelui. Nu există un drum identic. Dar există posibilitatea de a construi un drum autentic, în acord cu cine suntem și ce ne dorim pentru relația noastră.
Acest workshop nu oferă „rețete”, ci un spațiu de reflecție, înțelegere și relaționare autentică.
Participanții vor explora, alături de psihologi specializați în psihologia educației și consiliere parentală, teme esențiale precum:
Ce stil parental manifestăm și cum îl recunoaștem în relația cu copilul;
Cum gestionăm diferențele dintre „copilul de acasă” și „copilul din lume”;
Cum ne putem adapta mai sănătos la schimbările inevitabile din dinamica familială;
Cum construim conexiune, dincolo de reguli și așteptări.
Unde și când?
📅 Workshopul va avea loc sâmbătă, 17 mai 2025, între orele 9:30 – 13:00,
📍 în București, zona Nerva Traian, într-un cadru restrâns, cu 10–12 participanți.
Prețul este modic – 175 lei pentru un părinte sau 300 lei pentru un cuplu de părinți – tocmai pentru că ASP ca ONG, susține accesul cât mai larg la sprijin psihologic de calitate.
Cum te înscrii?
Înscrierea se face prin completarea Formularului de înscriere.
După trimiterea formularului, veți primi un e-mail cu toate detaliile organizatorice și de plată.
Echipa
Workshopul este susținut de doi psihologi cu experiență în lucrul cu copii, părinți și cadre educaționale – două perspective care se completează firesc, aducând împreună rigoarea profesională și sensibilitatea relațională.

ELISA ION
Președinte ASP
- Evaluare și intervenție psihologică în domeniul educațional;
- Consiliere în carieră – GCDF;
- Evaluarea și consilierea cuplului, copilului și familiei;
- Psihologie clinică.
În general, cel mai ușor este să vorbești despre alții, în schimb, să descrii cum ești și ce știi să faci, îți ia un timp să procesezi…
Iubesc ceea ce fac! Psihologia mi-a dat multă cunoaștere, autocunoaștere, informații și îndrumare către propria persoană.
Îmi desfășor activitatea în practica privată în cabinetul individual de psihologie, sunt activă în proiecte educaționale, mă specializez continuu, lucrez cu preșcolari, elevi, părinți, adulți, cupluri. Am învățat despre a fi alături, a sprijini, a însoți, a dărui, a primi, a fi conectat, a fi în contact.
Activitatea mea din cabinet cât și din cadrul ASP este focusată pe oameni și este darul pe care l-am primit de la această profesie: pot fi aproape de sufletele lor, practic de tot ce au mai valoros. Resursele și energia sunt reîmprospătate continuu în experiențele de lucru cu copiii.

PATRICIA MIHALACHE
Vicepreședinte ASP
- Evaluare și intervenție psihologică în domeniul educațional;
- Consiliere vocațională;
- Evaluarea și consilierea cuplului, copilului și familiei;
- Psihologie clinică.
Încă de când eram în școala generală îmi doream să găsesc răspunsul la o întrebare care urma să îmi contureze tot parcursul vieții: “De ce fac oamenii ceea ce fac?“. În timp am descoperit răspunsuri în psihologie și am hotărât să îmi transform cea mai mare pasiune în profesie.
În trecut, o data cu activitatea desfășurată în cabinetul individual și în cadrul ASP, mi-am dedicat o mare parte a timpului lucrând ca psiholog clinician în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, București.
În prezent, îmi desfășor activitatea ca psiholog în cadrul unei clinici din București, în cabinetul individual și, alături de colegele mele, promovez, dezvolt și implementez programele ASP.
suntem alături de tine!
#TrendingInParenting este mai mult decât o serie de ateliere. Este o comunitate în devenire – a părinților care aleg să crească împreună cu copiii lor, cu răbdare, empatie și sprijin real.
Pentru că da, copiii cresc… Dar și părinții pot crește odată cu ei, iar relațiile se cresc – nu se cer, nu se impun, se construiesc, pas cu pas.
Asociația de Servicii Psihologice București (ASP) are ca misiune să ofere suport și îndrumare persoanelor de toate vârstele în procesul de autocunoaștere și dezvoltare personală și profesională. Oferim servicii de specialitate în domeniul psihologiei pentru a sprijini persoane, cupluri și familii să gestioneze provocările vieții într-un mod sănătos și constructiv, într-un spațiu sigur pentru suflet.