La ParentED Festival 2025, psihoterapeuta și autoarea Tamara Neufeld Strijack a vorbit despre puterea vindecătoare a jocului – acel spațiu sigur în care copilul poate exprima emoții, se poate reconecta cu bucuria și își poate regăsi echilibrul interior. Dincolo de valența sa terapeutică, jocul este mecanismul natural prin care copilul se dezvoltă. Această perspectivă este susținută și de literatura psihologică clasică, printre care lucrările prof. univ. dr. Florinda Golu, care descrie jocul drept activitatea fundamentală a copilului.

Jocul – limbajul prin care copilul învață lumea

Pentru copilul preșcolar, jocul nu este doar o formă de divertisment, ci „munca” lui zilnică. Prin joc, copilul învăță concepte și reguli sociale, își dezvoltă abilitățile motrice și cognitive, explorează realitatea și îi dă sens, își exersează comunicarea și exprimarea emoțională.

În esență, copilul învață despre lume făcând parte din ea – atingând, mișcându-se, experimentând, transformând obiecte și situații. Fiecare joc este o experiență de cunoaștere, o construcție internă a realității.

De la joacă liberă la cooperare și reguli

Psihologul american Mildred Parten a descris evoluția jocului social în cinci etape, care se succed natural între 2 și 6 ani:

• Joc fără ocupație – copilul observă.

• Joc solitar – se joacă singur.

• Joc paralel – se joacă alături de ceilalți, fără interacțiune reală.

• Joc asociativ – împarte materiale și idei.

• Joc cooperativ – are scop comun, reguli și colaborare.

Aceste etape marchează tranziția de la individual la social — de la joaca liberă la capacitatea de a colabora, de a împărți și de a respecta reguli comune. Astfel, jocul devine un exercițiu de viață socială, în care copilul învață să negocieze, să cedeze, să piardă și să reîncerce.

Tipuri de joc și valoarea lor psihologică

Florinda Golu descrie mai multe forme de joc, fiecare contribuind la o dimensiune diferită a dezvoltării:

• Joc funcțional: explorarea obiectelor și a proprietăților lor.

• Joc de construcție: utilizarea obiectelor pentru a crea structuri.

• Joc cu reguli: exersează disciplina, echitatea, autocontrolul.

• Joc de rol (dramatic): exprimă emoții, exersează comportamente sociale.

• Joc de explorare: stimulează curiozitatea și dorința de cunoaștere.

• Joc de mișcare: dezvoltă motricitatea și autocontrolul corporal.

• Joc de manipulare: antrenează coordonarea și autonomia.

• Joc de socializare: dezvoltă comunicarea și cooperarea.

• Joc simbolic: permite copilului să exprime experiențe și să integreze realitatea prin imaginație.

• Joc de rezolvare de probleme: stimulează gândirea logică, creativitatea și încrederea în sine.

Prin aceste forme, copilul învață să gândească, să simtă și să relaționeze, integrând cunoașterea într-o manieră vie și personală.

Jocul și limbajul – două fețe ale aceleiași dezvoltări

Comunicarea din timpul jocului este o sursă esențială de dezvoltare verbală și emoțională. Prin jocurile de limbaj – rime, ghicitori, povești improvizate – copilul își îmbogățește vocabularul, învață structuri gramaticale și își dezvoltă conștiința fonologică, esențială pentru citit și scris. În același timp, limbajul devine un instrument de socializare: copiii se sfătuiesc, se contrazic, își împărtășesc idei și emoții. 

„Copilul învață să comunice cu ceilalți și cu sine însuși, să-și exprime experiențele în simboluri.” (Golu, 2004)

Jocul și învățarea – o relație de continuitate

La vârsta preșcolară, învățarea se face prin joc. Copilul este motivat de plăcerea descoperirii, de libertatea de a explora și de curiozitate. De aceea, activitățile didactice eficiente la grădiniță îmbină elemente de joc: surpriză, ghicitori, mișcare, competiție prietenoasă.

Jocul pregătește terenul pentru învățare: dezvoltă atenția, perseverența, ascultarea și capacitatea de a urma reguli – abilități esențiale pentru tranziția către școală.

Mai mult decât distracție: o nevoie de dezvoltare

Jocul este o activitate cu sens profund psihologic. Prin joc, copilul își consolidează identitatea, își reglează emoțiile, exersează gândirea critică, se adaptează și devine mai rezilient. Este o activitate serioasă, chiar dacă pare ușoară. A-l priva pe copil de joc înseamnă a-i limita capacitatea de a învăța natural și de a-și dezvolta echilibrul interior.

Concluzie: să protejăm spațiul de joacă

Așa cum spune Tamara Neufeld Strijack, „jocul creează spațiu pentru vindecare”. Prof. univ. dr. Florinda Golu completează această idee: jocul este mecanismul prin care copilul se formează ca ființă umană completă. În ambele perspective, mesajul este același: copiii au nevoie de timp, libertate și prezență pentru a se juca.

În jocul liber, autentic, se nasc empatia, curajul, autocontrolul și bucuria de a învăța — rădăcinile unei dezvoltări sănătoase.